Cuvinte la întâmplare

Cuprinde diverse texte editate si publicate de-alungul timpului in publicatii.

Deloc Anonimi la Sfântu Gheorghe

De ce e mai greu să scrii de bine decât de rău? Să nu dezbatem subiectul acesta atât de inutil de ofertant în opinii contradictorii, spun doar că Sfântu Gheorghe, cu toţi ţânţarii lui, a fost sfânt, iar Anonimul – festivalul, este cercul de deasupra capului de sfânt. Vă avertizez că acesta nu este un pamflet, nu e “de rău”, aici nu veţi găsi nicio ironie, nici un atribut de “ creştere negativă” . Doar nisip, apă, muzică bună, filme premiate şi mulţi oameni tineri. Zic oameni tineri pentru că: primo, sunt oameni, adică civilizaţi cum n-am sperat să mai văd, si secundo, tineri, pentru că erau tineri. Localnicii cu afacere de “ gazdă” spun că numărul turiştilor a crescut de la an la an, timp de şapte ani, aşa încât, cu o săptămână înainte de festivalul de film Anonimul se adunaseră cam 2,000. Până să fi ajuns să scriu eu articolul, numărul tatuajelor depăşea 5,000.

Cum şi unde dorm negrii şi albii la Sfântu Gheorghe?
Dorm pe apucate, în general. Dar, dacă e vorba despre grijile pragmatice pentru găsit cazare, atunci situaţia se prezintă chiar în alb şi negru. Cei care stau la gazdele private, la casă, se numesc “negri”, iar cei care aleg pensiunile plătitoare de TVA excedentar se numesc “ albi”. Întotdeauna există însă şi camping-ul. Dacă preferi să fii negru, să mănânci peşte de două ori pe zi, gătit în toate formele sale culinare, cazarea costă de la 75 de lei pana la 90 de lei pe noapte. Bineînţeles, îţi asumi toate cele implicite statului la gazdă, poate chiar şi duşul la butoi. Dacă ai nevoie însă de serviciile standardizate de pensiune, inclusiv complexele de vacanţă de lux iar buzunarul pantalonilor tăi trei sferturi e mai larg, atunci ai ocazia să alegi între preţuri care se învârt haotic şi se apropie şi de 100 de euro pentru o cameră dublă, dacă e vorba de o existenţă de vacanţă de lux (sau decentă, după gust). Pentru un calcul mediu simplu, de drum, pot face un rezumat contabil mediu pentru 2 persoane şi un weekend prelungit în Sfântu Gheorghe:

Plin de benzină (la maşină de clasă medie) Bucureşti-Tulcea – 1oo lei

  • 2 bilete catamaran Tulcea – Sfântu Gheorghe 90 lei
  • Cazare (2 mese incluse pe zi, 3 nopţi, 2 persoane) 540 lei
  • 2 bilete catamaran Sfântu Gheorghe – Tulcea 90 lei (pont: biletele se iau cu rezervări din timp în perioada festivalelor)
  • Plin de benzină Tulcea- Bucureşti 100 lei

Se poate şi mult mai ieftin, cu trenul, autostopul sau orice alt mijloc de transport deja inventat sau pe care să fie inventat, se poate şi fără mese incluse, compensate de conserve de la minimarketul din Sfântu Gheorghe, gătitul la cort şi mâncare de acasă, sau, la polul opus, se poate dacă e absolut necesar şi cu mâncare porţionată afacereşte la pensiuni. Costurile şi condiţiile însă se învârt în jurul unei sume, care, îi ţine la distanţă din fericire pe greierii de manele şi din nefericire, pe cei cărora costurile de transport oarecum ridicate şi locaţia nu foarte la îndemână îi împiedică să găsească o soluţie.

5,000 de tatuaţi cu bun simţ
Nu mă crede nimeni, dar vă repet. Poate insolaţia mi-a topit simţurile cerebrale dar Sfântu Gheorghe e printre ultimele locuri din România ( Grădina…?) unde mulţime nu înseamnă haos, distrugere, nesimţire, mizerie sau pericol. Am avut sentimentul de bine încă de pe catamaran, unde toti cei care mişunau în căutarea locului perfect de călătorit 3 ore pe Dunăre, păreau ca fuseseră selectaţi după bun simţ şi mi s-a părut că şi înfăţişare. Nu exagerez dacă zic că, după experinţa de anul trecut în Sulina ( care primeşte calificativul de ok), în ce îi priveşte pe oameni, Sfântu Ghoerghe mi-a părut un fel de colegiu naţional de prestigiu faţă de o Sulina – liceu industrial de seral. Dacă vă aşteptaţi să agăţaţi tocuri înalte şi (par)fumuri cu emblemă, sau domni respectabili cu cheia de maşină înşurubată pe lanţul de la gât, uitaţi. Dacă aveţi senzaţia că e vorba de vreo Vamă Veche fostă sau actual – forţat nostalgică, n-aţi nimerit-o nici cu asta. Nu e nimic în Sfântu Gheorghe pentru pretenţii prea înalte sau prea joase. E doar, cum citisem undeva – the place to be. Încă ceva. Pentru cei iubitori de locuri extreme de izolate şi linişte de început de lume, evitaţi perioadele de festivaluri (Iulie+August) în localitatea Sfântu Gheorghe. Există însă, pe braţul Sfântu Gheorghe destule cabane decente sau pensiuni unde vă puteţi bucura de mult căutata linişte absolută. Atât însă despre oamenii-turişti din Sfântu Gheorghe, restul păstrez pentru mine, din superstiţie paranoică şi egoism feroce pentru vacanţele personale.

O dilemă: locurile bune merită promovate sau ţinute secret doar pentru connaiseurs?
Din ce in ce mai des aud prieteni care se plâng că locurile preferate de vacanţă „le-au fost distruse” când locul secret al unuia a devenit „locul public de vacanţă a tuturor”. Pe scurt, cât de mult înseamnă rău? În Sfântu Gheorghe, aş avea o idee. “Ne bucură şi nu prea dezvoltarea asta,” spunea Sandi, gazda mea, care trăit toată viaţa împreună cu familia lui, în Sfântu Gheorghe. În ce priveşte turismul şi afacerile din Deltă, totul se reduce la “nu prea”. Cei care închiriază camere în case private cu un ochi râd şi cu unul plâng văzând efervescenţa construcţiilor din Sfântu Gheorghe. Pensiunile, cu serviciile lor standardizate de 3 şi mai multe stele, ridică aşteptările turiştilor aşa încât acestea se distribuie şi cad şi în capul cinstiţilor posesori doar de bunavoinţă şi ospitalitate locală fără cusur. E drept, o masă ca la “mama acasă” , oricât e bună, îşi pierde din farmec când ţi se pune pa masă factura. La o gazdă, masa se ia pe terasă, sub bolta de viţă de vie, asişti şi poţi lua parte la serile din viaţa familiei – gazdă, eşti aşteptat cu masa pusă când te întorci de la plajă sau eşti invitat cu insistenţă (prietenească) să bei o bere. Cam ca acasă. Probabil că norocul vine din faptul că toţi suntem diferiţi şi că serviciile turistice se întind pe o largă plajă de condiţii, pentru cei pretenţioşi sau nu. “Nu poţi să pui taxe peste taxe, taxe de permis de pescuit şi apoi să pui interdicţie de pescuit oriunde,” se confesa Sandi, cumva morocănos. Dar nu se plângea cu tot sufletul, Dunărea mai are peşte, pescuitul e încă o afacere. Mai “rău e că turiştii, mai ales că sunt toţi tineri, nu mai vin în Sfântu Gheorghe pentru tradiţii, pentru a mânca peşte pe săturate. Pe ei îi interesează muzica, să se distreze, să bea, mănâncă oricum orice se găseşte, ca orice student. Cei cu familie vin mai rar, spre deloc. ” Este cumva şi firesc, selecţia se face prin natura evenimentelor care au loc în Sfântu Gheorghe: Festivalul de film independent Anonimul (9 – 15 August), sau Delta Music Fest. Fără să fie cineva răutăcios sau nedrept, Sfântu Gheorghe nu e nici Mamaia dar nici tabără pentru copii şi nici nu trebuie să devină. Cele două festivaluri ancoră ale regiunii adună un public care nici dacă era selectat cu CV-ul în mână nu părea mai omogen.

Pescarul de Sfântu Gheorghe şi patronul ardelean
Se pare că există un freamăt continuu de mici construcţii în Sfântu Gheorghe. De la an la an, a mai răsărit câte o casă numai bună de primit turişti, câte o pensiune, câte un etaj sau o aripă de construcţie în plus. Nu e o mirare să mergi pe mijlocul uliţei din sat, către plajă, şi să vezi un mic balastier într-o curte, de exemplu, semn că acolo ori sezonul turistic a fost bun, ori se pregătesc de “business”. Venind din Bucureşti unde domneşte o neputiincioasă pace a construcţiilor, micul balastier din curtea localnicului de Sfântu Gheorghe mă facea să zâmbesc cu gândul la o remarcă răutacioasă. Atâta vreme cât baldachinele şi maşinile cu tracţiune integrală (inexistente acum, cele 2 rable de dacii ale localnicilor nu se pot numi maşini, iar „trocariciul” care transportă turiştii la plajă e indispensabil pentru evitarea a 30 de minute prin soare) nu vor invada regiunea ferită încă de mitocănie, construcţiile nu ne pot decât bucura, e semn de dezvoltare locală, altfel decât prin proiecte finanţate cu credite imposibile. Şi să nu vă închipuiţi că terenurile sau un metru pătrat util sunt chiar ieftine, la apx. 40- 50 euro / mp. In general, pensiunile sunt construite de diverşi investitori veniţi din te miri ce zone ale ţării care îşi adună agoniseala turistică de sezon din timpul verii, punând la cale un turism porţionat, aşa cum transpare din povestirile oarecum posomorâte ale localnicilor, care îşi văd astfel ameninţat teritoriul. “Nu ştiu ei ce înseamnă peştele aici în deltă, cum să îl gătească şi nici nu îi interesează. De fapt, dacă un ardelean îşi construieşte aici o pensiune, îşi va angaja rudele, nu localnici din Sfântu Gheorghe, ” zâmbeşte puţin ironic, Mioara, care ştie să gătească meşteşugite mâncăruri de peşte.
Din totdeauna însă, localnicii din Sfântu Gheorghe văd în meseria de pescar o sursă de hrană şi o îndeletnicire de neînlocuit, indiferent dacă e o sursă de venituri sau doar o plăcere. Pe vremurile dinaintea lui 90, localnicii erau prin definiţie, pescari. Exista un sistem colectiv de colectare a peştilor, în care erau angajaţi toţi locuitorii din deltă, care duceau pestele pescuit de ei la cherhanale, veriga comercială într-un sistem de stat care funcţiona în acea vreme. Acum, mai există doar două cherhanale la Sfântu Gheorghe dar care nu mai dispun de o infrastructură potrivită pentru preluarea peştelui, care trebuie ambalat, congelat şi apoi trimis în circuitul lui comercial. Aşa că, localnicii rămaşi fără această resursă, au fost nevoiţi să aleagă alte căi de valorificare a îndeletnicirii lor naturale, pescuind la adăpostul stufărişului şi ameninţaţi permanent de amenzi.

Ispita plecării, prea puţin ispititoare
De fapt, Sandi şi soţia lui “n-ar pleca niciodată de aici, chiar dacă iernile sunt câteodată mai grele. De exemplu, iarna trecută, am cam stat izolaţi două luni pentru că a îngheţat Dunărea. Dar noi ne aprovizionăm oricum la timp din Tulcea cu ce avem nevoie pentru casă. Dar aşa, în general, iernile nu sunt foarte grele la noi.” Nu le place traficul, mirosul de oraş, asfaltul şi graba încruntată a orăşenilor. E loc de mult mai bine pentru o familie care locuieşte în Sfântu Gheorghe, deşi localitatea dispune de minima infrastructură pentru o viaţă fără prea multe pretenţii. Un pont pentru cei care se gândesc să facă bani la Sfântu Gheorghe: nu investiţi în afaceri cu peşte, nu vă pricepeţi mai bine decât localnicii oricum şi, după cum au spus chiar ei, peştele nu mai e chiar aşa de căutat. Afacerile de ospitalitate şi serviciile conexe sunt cele la îndemănă, cu risc de investiţie minim sau inexistent. După spusele Mioarei, soţia lui Andi, o investiţie de care au nevoie chiar localnicii ar fi de fapt , şi un loc unde “ să aibă unde să socializeze, în afară de unica terasă existentă în localitate” . În orice caz, consiliul local poate fi invitat să se gîndească la acest lucruri, în timp ce eu le ţin pumnii celor din Sfântu Gheorghe să se dezvolte atât de mult încât “să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic”. Deşi, după spusele lui Carmen, “o veterană” la Sfântu Gheorghe şi “Anonimul”, deja staţiunea nu mai e ce a fost: “Se putea si mai bine. anul ăsta, fiindcă a fost aşa de multă lume, era coadă la mâncare, coadă la bar, coadă la invitaţii şi tot aşa”. Pentru că minimul de infrastructură socială nu e suficient, aşa cum, deseori, maxim nu înseamnă neapărat mai bine.

stripe6

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>